Povestea batranului pantofar

Filmu' incepe destul de plictisitor, cu imagini din tara mancatorilor de carnati si a bautorilor de bere, si tine asa vreun sfert de ora pana ce intra si ultimul spectator ce-a intarziat ca sa-si cumpere pop-corn expirat de la dugheana cinematografului, pop-corn ce a distrus sanatatea la generatii de spectatori, deci proprietarii cinematografului ori sunt pe mana cu doctorii ori sunt sadici.

N-apuca ala sa se aseze pe un scaun, undeva la intamplare, ca si-asa e sala goala, ca incepe brusc actiunea: plan departat din avion, se vede un oras, nu stim cum se numeste, ceva cu -burg la sfarsit, se vad niste strazi, niste cutii (masini Mercedes) si niste furnici (oameni) apoi camera intra in picaj si vedem si casa in care traiesc in saracie lucie cele doua personaje principale (intr-o casuta darapanata cu termopane si centrala termica proprie) : Hans-Günther Schlembach si sotia (a doua, prima fugise cu un fotbalist) Sylvia Schlembach.
Singura lor sursa de venit era profitul pe care-l aducea atelierul de la demisolul casutei (de 140mp) in care batranul repara incaltamintea localnicilor. Bine, mai traiau si din pensia de veteran de razboi a mosului, care in timpul razboiului se ingrijise de dantura evreilor batrani care sucombau (din cauze naturale) in lagar si era pacat sa se piarda in crematoriu metale pretioase, cum ar fi aurul, deci Hans avea ca hobby recuperarea materialelor refolosibile. Mai primea si baba Sylvia de la nepoata-sa Helga niste bani in fiece luna, bani pe care aia ii trimitea ca sa-i creasca progenitura, pe micul Bruno, al carui tata nu se stie cine era, iar ma-sa era prea ocupata sa-l creasca, lucra in schimbul III la o casa de filme (filme pentru adulti) dar cum piciul nu apare in peisaj e posibil ca baba sa-l fi vandut la o clinica particulara pentru organe, sau cum se spune "dezmembrari auto". Pentru piese.

Baba era o fiinta econoama, chiar zgarcita, dar mosul era de gashka, cum punea gheara pe bani cum ii topea in carciuma "La tanchistul saltaret" , unde se-ntalnea cu alti veterani ca el si depanau amintiri de razboi. Si bineinteles ca trebuiau sa consume ceva, altfel ii da carciumarul afara pe usa (carciumarul era un emigrant rus si n-avea maniere), deasupra barului scria clar "NU SERVIM PE DATORIE".

Asa isi tarau ei batranetile si reumatismul iar afacerile le mergeau din ce in ce mai prost, mosul lucra din ce in ce mai putin, ii tremurau mainile si vveeddeeaa dduubblluu. Pai si normal, dupa 10 litri de bere... Asa ca pierduse clientela de baza, mai putea intra doar pe piata din Estul Europei ca aia de-acolo nu erau asa de pretentiosi dar si acolo din ce in in mai greu pentru ca piata de-acolo era suprasaturata de espadrile chinezesti.

Si dintr-o data scenaristul intervine: pe strada trece un cuplu de japonezi cu ochelari de soare si fluiere in gura, se intorceau de la un concert de muzica techno (cu SCOOTER) si fluierau de ti-era mai mare dragul Triiii! Triiiii! Triiiii! si-i injurau vecinii ; japoneza calca nashpa si-si buleste pantoful, era sa-si sparga si dintii aia de hamster de bordura daca n-o prindea barbatu-so. Pai daca nu era atenta ,nu se uita unde calca, se lovea de copaci si de stalpii de iluminat , ea zicea ca din cauza ochelarilor de soare dar era o ametita, ametea dupa ce amesteca sake cu bere.
Acuma ce era sa faca, pana la hotel putea ala cu ochii oblici s-o care in spate dar a doua zi aveau bilet de avion, trebuiau sa plece in tarisoara lor un pic mai mare decat un teren de tenis,altfel intarziau la servici. Iar japonezii au o manie cu serviciul, daca ii concediaza patronul se simt dezonorati si isi fac seppuku, de-aia nici nu au probleme cu somajul prin partile alea...

Japonezului ii cazu fisa de-abia cand vazu firma lui Hans, ditamai bannerul cu cai, pistoale, femei goale, nici dracku nu-si da seama la ce e reclama aia da' uite ca ala intelese imediat. Deci era o reclama subliminala!
Nici nu putem descrie uimirea mosului cand auzi ciocanitul sfios (ciocanea japonezul cu karata in usa) si cand se trezi in casa (nu avu timp sa deschida) cu Tojo si nevasta-sa imbracati la fel si cu ochelari de soare de nu stiai care e unu' si care-i cealalta dar pana la urma se-ntelesera prin semne, ii pasara pantoful si stabilira pretul reparatiei, cam mare, dar se grabeau si n-aveau timp de tocmeala apoi iesira la fel de brusc cum intrasera.

Hans se bucura la inceput " - Ce i-am fraierit pe-astia doi" dar cand se uita mai atent la pantof ii veni sa anuleze contractul. Pai pantof ca ala nu vazuse in viata lui, era sofisticat rau de tot, cand calcai cu el se-aprindea un bec in calcai. Daca vazu el ca il depaseste problema, lua frumos pantoful, il busi de doua-trei ori de pamant si pleca sa se culce.
A doua zi dis-de-dimineata (pe la 11:00AM) se trezi din cauza remuscarilor si ii veni ideea: "Cand vin aia o trimit pe nevasta-mea sa le spuna c-am murit in somn, de inima" si cobori in atelier sa-i aduca pantoful. Il gasi imediat, pus pe bancul de lucru, in perfecta stare de functionare si cu imbunatatiri: pe un ecran cu cristale lichide indica longitudinea, latitudinea si altitudinea. "Ce-o mai fi si asta, ori m-am sclerozat si nu mai am tinere de minte cand l-am reparat,ori a inceput Sylvia sa-mi faca concurenta..." .
Dupa ce-o trezi tandru cu doua palme se lamuri ca aia habar n-are . Japonezii venira la ora stabilita, bineinteles ca au fost super-incantati de reparatie, ii platira cat s-au inteles si ii lasara amintire si ceasurile lor electronice de la mana , il blitzuira cu aparatele de fotografiat de vreo 5-6 ori apoi stersera putina si plecara amandoi sa se ciumegeasca la rudele lor din Hokkaido cu incaltarile "Uite draga ce-am adus din Europa".

Hans pleaca la carciuma in ciuda urletelor Sylviei si ia cu el toti banii " Ce tipi asa? E banii tai? E banii mei, am muncit pentru ei!". Aici isi gaseste prietenii lui care nu pierdeau nici o ocazie ca sa-l faca de bani. Cand era petrecerea mai in toi, apare si Offizier Kaplan care-i amendeaza pentru comportament indecent (urinau prin bar) si tulburarea linistii publice. Aici vedem ca politistii sunt toti o apa si-un pamant, indiferent din ce tara sunt, nu au pic de simt al umorului.
Filmul continua apoi cu tot felul de clienti, care mai de care mai shukari si toti vin la Hans sa-si repare incaltamintea, de incepe ala se se extinda, isi construieste si o mansarda. Totul decurgea snur: clientii ii aduceau marfa, mosul o azvarlea pe scari (nu mai cobora scarile ca avea spondiloza) in atelier si le lua a doua zi noi noute si cu ceva montat in plus (busola, scrumiera, desfacator de sticle de bere, aruncator de flacari,mixer, etc).
Curiozitatea spectatorilor creste pana la paroxism pana cand sparge gheata cine alta decat nevasta-sa "Da' tu chiar nu esti curios sa afli cine-ti repara atatea si atatea perechi de pantofi?" "Nein !", raspundea mosul si pleca sa nu-ntarzie la partida de toci. Azi asa, maine asa, pana cand intr-o seara, ca sa scape de cicaleala babei se puse la panda. Bau multa cafea si niste ness si cand auzi zgomot in atelier imediat se si duse la usa sa se uite prin gaura cheii. Un obicei foarte urat, pe care-l avea de mic copil. Pe baba o impingea si n-o lasa sa se uite da' te pui cu cotoroanta , il dribla si se uita si ea si ce vazu: in atelier era activitate febrila , incaltamintea era pur si simplu desfacuta si asamblata la loc de niste pitici care spargeau orice norma (poate ca erau dopati?), lucrau de le sareau capacele, folosind doar sculele primitive de pantofar ale mosului: ciocan si cuie, ata si ac de cusut.
Aici se vede clar exploatarea in capitalism a oamenilor cu handicap, care desi lucreaza mai repede si mai bine sunt platiti mai prost deoarece patronii vor numai angajati femei intre 20-25 de ani , minim 1,85m ,disponibile la calatorii si la program prelungit. Astfel se elucideaza si acest mister, deci nu vad de ce ar mai continua filmul, mai ales ca scenaristul si-a incasat banii si mai are si alte treburi de facut, iar SCHLEMBACH Gmbh prinde un contract de confectionat bocanci cu gluga pentru Lufthansa, iar Hans-Günther si Sylvia Schlembach ajung printre cei mai bogati oameni din Germania si mai traiesc si azi daca nu cumva or fi murit intoxicati cu monoxid de carbon de la centrala termica montata fara autorizatie de nea Lache din Pantelimon (prinde orbu', scoate-i ochii!).

ENDE
Subtitrarea: RACKAL ELECTRONICS